SÂNTANDREI

Ajunul Sf. Andrei

Această noapte este numită „noaptea strigoilor” şi este considerată
una dintre cele mai importante din calendarul popular. Despre strigoi se crede că „joacă la răscruci”, sau în preajma caselor părăsite, că iau coasele şi limbile de meliţă găsite pe-afară şi se bat cu ele la hotare, motiv pentru care gospodarii au grijă de cu seară să nu lase aceste unelte afară. În noaptea Sf. Andrei se spune că "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor", forţele malefice interferează cu cele benefice, văzutul cu nevăzutul, toate-acestea având o influenţă profundă asupra existenţei omului în matca ei firească. Ţăranul român foloseşte împotriva acestor forţe, ca principal element apotropaic, usturoiul. Pentru a opri pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale, se ung cu usturoi pisat, atât uşile şi ferestrele caselor, cât şi ale grajdurilor.
“Păzitul usturoiului"
Cea mai importantă acţiune din această noapte este "păzitul usturoiului" (Bucovina), obicei prin care se presupune că usturoiul va fi înzestrat cu calităţi necesare alungării forţelor malefice. Pentru aceasta, fete şi flăcăi petrec la o casă ale cărei uşi şi ferestre au fost unse cu usturoi. Fiecare fată aduce trei căpăţâni de usturoi, le pune într-o covată şi, în timp ce tinerii petrec, o bătrână, la lumina unei lumânări, păzeşte cu străşnicie usturoiul. Dacă flăcăii reuşesc să fure din usturoiul unei fete, acesteia nu-i va merge bine. Dimineaţa, covata cu usturoi este scoasă în curte şi jucată de un flăcău. Usturoiul astfel păzit se amestecă primăvara cu cel pentru semănat cu scopul de a da rod bun, de asemenea se ia când pleci la drum lung pentru a fi ferit de rele. În decursul anului, usturoiul este păstrat la icoană şi folosit ca remediu terapeutic împotriva diferitelor boli sau vrăji, iar prin purtarea la brâu de către fetele fecioare devine aducător de peţitori.
În această noapte, fetele mai caută semne ale destinului încercând să vadă chipul ursitului într-o oglindă mărginită de două lumânări, ori visându-l pe acesta, după ce şi-au pus busuioc sub pernă. Unele fete îşi pun 41 boabe de grâu sub pernă şi dacă visează că cineva le fură grâul, e semn că se vor mărita în acel an. În alte locuri, fetele de măritat îşi vad ursitul dacă privesc într-o fântână cu ajutorul unei lumânări de la Paşti. De asemenea, în această noapte se caută de noroc punându-se nouă ceşti cu apă într-o strachina nouă, care, apoi se aşează sub icoane. Dacă a doua zi, în strachină vor fi tot nouă căni cu apă, cine-a pus-o va avea noroc. Tot în noaptea Sfântului Andrei se fac şi observaţii meteorologice: iarna va fi cu moină dacă luna va fi plină şi cerul senin, iar dacă cerul va fi întunecat, va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele. Se spune despre animale că în această noapte vorbesc, dar omul nu e bine să le-asculte, căci e semn de moarte.
Sântandrei (Sf. Ap. Andrei cel Întâi chemat); Gadinetul şchiop (30 noiembrie)
Numit în tradiţia populară şi „Andrei Cap de Iarnă”, Sântandrei este divinitatea geto-dacă peste care creştinii l-au suprapus pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, patronul spiritual al românilor. Sub oblăduirea acestuia, ţăranii noştri au pus o serie de obiceiuri care să asigure protecţia gospodăriilor. Faptul că, la popoarele tracice, Noaptea de Sântandrei şi ciclul de înnoire a timpului se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor câmpeneşti şi fermentarea vinului, păstrează numeroase urme precreştine.
Sf. Andrei îi apără pe oameni de lupi şi este socotit stăpânul acestora. Sărbătoarea se celebrează pentru oamenii care pleacă în lungi călătorii şi pentru ca lupii să nu se apropie de gospodării. În această zi se îngroapă sare sub uşa grajdului, care apoi se dezgroapă la Sângiorz şi li se dă vitelor pentru a fi ferite, pe tot parcursul anului, de lupi şi de alte rele. Tot cu rol apotropaic, în această zi mai au loc o serie de gesturi: nu se scoate gunoiul afară după ce s-a măturat, nu se rânesc grajdurile, femeile nu se piaptănă, nu se dă de pomană şi nici cu împrumut. Tinerii în pragul căsătoriei pun grâu la încolţit, iar cei cărora le va creşte mai frumos, vor fi norocoşi. În ziua de Sf. Andrei, copiii pun ramuri de măr, păr sau prun la înflorit, pe care, de Sf. Vasile, le folosesc drept sorcovă.
Conform unor ritualuri geto-dacice, Anul Nou se celebra la Sfântul Andrei. Şi pentru că dacii aveau un cult pentru lup, în unele regiuni această zi era numită „Luparia”, sau „Ziua Lupului”. În Ziua Sf. Andrei, lupul devine primejdios atât pentru vite, cât şi pentru oameni. Se spune că în această zi lupul este mai ager şi, spre deosebire de celelalte zile din an, când gâtul îi este ţeapăn, acum poate să şi-l întoarcă, de-aici şi vorba tradiţională „îşi vede lupul coada”. Această zi se mai numeşte şi „Gadinetul şchiop”. „Sf. Andrei” i se mai spune şi „stâpânul oilor”.

Maria Golban Şomlea

- Specialist în Comunicare Interculturală -