Pentru că în această perioadă se intensifică bruma şi promoroaca, în tradiţia populară,
noiembrie este numită „brumar” sau „promorar” iar pentru că acum se limpezeşte vinul în butoaie se mai numeşte şi „vinar”.
Deoarece în această perioadă se termină însămânţările de toamnă şi începe aratul miriştilor pentru primăvară, prima săptămână din noiembrie se numeşte Săptămâna Miriştei.
A doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei cu puteri apotropaice asupra gospodarilor şi a turmelor de oi.
Cea de-a treia săptămână este denumită tradiţional Săptămâna Filipilor de Toamnă (acum începe împerecheatul lupilor).
Săptămâna a patra este Săptămâna Ovideniei (în noaptea de Ovidenie se deschid cerurile şi vorbesc animalele).
Ultima săptămână a lui „brumar” este Săptămâna Andreiului de Iarnă care are în centru sărbătoarea Sfântului Andrei, despre care se spune că îngheaţă apa şi coase răul.
În calendarul tradiţional, ziua de 1 noiembrie este numită Vracevul (în slavonă însemnând a vindeca). Această zi este ţinută pentru tămăduirea bolilor.
La 1 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinților Cosma și Damian - doctorii fără de arginți. Aceștia au trăit în secolul al IV-lea în Asia Mică. Pentru că nu vindecau cu medicamente ci doar cu Cuvântul lui Dumnezeu și pentru că singura lor răsplată era că cel vindecat credea în Hristos, li s-a spus doctorii fără de arginți.
Tot la 1 noiembrie, în anumite zone din Transilvania și Banat, este rânduită și pomenirea morților.
În calendarul ortodox, Pomenirea morților - Moșii de Toamnă, în acest an, este rânduită sâmbătă 2 noiembrie.
Creștinii aprind lumânări pentru a călăuzi sufletele celor adormiți și dau peste morminte vin și colaci de pomană. În unele locuri, femeile bătrâne pun o bucată de pâine, o cană cu apă, sare şi o lumânare aprinsă pe prispa casei sau pe pervazul geamului. Se spune că sufletul mortului se întoarce să vadă ce mai fac cei rămaşi pe această lume şi atunci acesta mănâncă pâine, bea apă şi se odihneşte.
Foto: Sorin Onișor
În anumite sate (Maramureș, Bihor, Cluj), colacii sunt agățați în stâlpii gardurilor, stâlpii reprezentând strămoșii.
Adevăratele ritualuri ale Obiceiului moşilor, ale căror rădăcini se pierd în negura timpului, ţin de pomenile din curtea bisericilor care au loc primăvara, în Sâmbăta Floriilor. Atunci, cei mai bogaţi reprezentanţi ai comunităţii pregătesc o masă îmbelşugată pe care o dăruiesc celor sărmani de pomană.
În această zi, Calendarul catolic sărbătoreşte Ziua Tuturor Sfinţilor. Tot acum are loc Luminația.
De origine catolică şi central-europeană, Luminaţia a devenit, prin aculturaţie, “sărbătoare” pentru cei mai mulţi credincioşi din zona Transilvaniei. Majoritatea locuitorilor de-aici, fie ei ortodocşi, catolici sau protestanţi, se întâlnesc de 1 noiembrie la mormintele strămoşilor, pe care le pregătesc dinainte curăţându-le şi împodobindu-le cu flori şi lumânări.
Chiar dacă în credinţa ortodoxă strămoşii sunt cinstiţi în perioada sărbătorilor pascale, Luminaţia continuă să îi adune pe cei mai mulţi dintre creştinii ardeleni și în prima seară de noiembrie, când cimitirele devin adevărate grădini de lumină şi reculegere.
Încă din vechime, Zilei Tuturor Sfinţilor i s-a acordat cea mai mare importanţă, celţii considerând că aceasta este Ziua Anului Nou.
În insula Man (locul unde limba şi civilizaţia celtică au rezistat cel mai mult), ziua de 1 noiembrie a fost considerată până în timpurile din urmă, ziua Anului Nou „…în Man, cete de oameni mascaţi colindau în Ziua Tuturor Sfinţilor, stil vechi, cântând un anumit cântec „Hogmany”, care începea cu cuvintele: „Noaptea asta este noaptea Anului nou, Hogunaaa” („Creanga de aur” - J.G. Frazer).
Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil; Năpustitul berbecilor (8 noiembrie)
În această zi se amestecă berbecii cu oile pentru împerechere. „Prin Transilvania se obişnuieşte ca în această zi să se facă turta arieţilor, arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi. Acum arieţii se amestecă din nou cu oile şi cu acest prilej se face o turtă de făină de cucuruz ori de grâu, care, după ce se coace, se aruncă între oi. Dacă această turtă cade cu faţa în sus, este semn că oilor le va merge bine când vor făta; dacă turta va cădea cu faţa în jos, se zice că le va merge rău. Ziua aceasta se socoteşte ca o sărbătoare mare; deci se sărbează cu desăvârşit nelucru.” (Sărbătorile la români – Tudor Pamfile).
Sfintii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt îngerii care conduc sufletele celor care mor, în funcţie de păcatele acestora, în rai, sau iad. Sf. Arhanghel Gavriil este cunoscut şi ca fiind vestitorul Naşterii Mântuitorului Iisus. Ca Sf. Haralambie şi Sf Gavriil stăpâneşte ciuma.
În tradiţiile româneşti, Sf. Arhanghel Mihail este cel care ia sufletele oamenilor, care stă la capul bolnavului dacă acesta va muri, şi la picioarele lui, dacă acesta va continua să trăiască. Legendele spun despre Sfântul Mihail că nu stă în Rai decât de Vinerea Mare şi de Paşte, în rest, fiind plecat.
În Transilvania, sfântului i se spune Sânmihai.
Într-o legendă, aflăm despre Sf. Mihail că ar fi fost un om simplu, chiar căsătorit cu o fată frumoasă, pe nume Stăncuţa, care, după căsătorie, s-a transformat într-o femeie rea. Pentru că Mihail a dat dovadă de multă răbdare şi înţelegere, Dumnezeu l-a făcut sfânt. Această sărbătoare se ţine pentru ca fiecare creştin să aibă o moarte uşoară. Sf. Mihail este şi patronul ţiganilor.
Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie)
La fel ca Martinii de Iarnă, Martinii de Toamnă se sărbătoresc trei zile. Sunt consideraţi patroni ai urşilor, dar se ţin şi pentru protecţia vitelor împotriva lupilor.
Lăsatul Secului de Crăciun (14 noiembrie)
În această zi nu se lucrează pentru ca vitele să fie protejate de lupi şi şerpi. Aceasta e ziua în care se poate prezice vremea după pieptul găinii tăiate, care, dacă e gros, semnifică o iarnă grea. Acum încep şezătorile, singurele petreceri care mai au loc până la Crăciun. Despre ritualurile de înnoire şi purificare a timpului, Ion Ghinoiu afirma: „Lăsatul secului, sărbătoare nocturnă (13/14 noiembrie) care deschide Postul Crăciunului de şase săptămâni (15 noiembrie-24 decembrie), ocaziona petreceri familiale cu mâncare şi băutură din abundenţă. În unele zone, Lăsatul Secului de Crăciun este precedat de Ajun (13 noiembrie) şi urmat de rituri de purificare (ziua de Spolocanie, 15 noiembrie). În aceste zile celebrau Filipii de Toamnă prin alungarea spiritelor rele prin zgomote şi împuşcături, ungerea cu usturoi a uşilor, porţilor şi ferestrelor, îmbunarea păsărilor, în special a vrăbiilor, cu resturile alimentare rămase de la ospăţul nocturn, ca să nu strice roadele recoltelor, întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos ca să nu se ascundă în ele spiritele malefice, aflarea ursitei, preziceri despre rodul holdelor” (Lumea de aici, lumea de dincolo: "Ipostaze româneşti ale nemuririi” - Ion Ghinoiu). Această zi este ţinută doar de către femei, nefiind permis să lucreze altceva, decât să gătească. În luna noiembrie avem un grup de mai multe zile închinate lupului, care poartă genericul nume de Filipii de Toamnă. Acestea încep cu ,,Ziua lupului" (13 noiembrie), continuă cu Gadineţii (12-16 noiembrie), cu Filipul cel Şchiop (21 noiembrie) şi se termină cu Sf Andrei (30 noiembrie).
Acceptând corespondenţa celor două perechi de date, din calendarul celtic şi calendarul popular românesc, J.G. Frazer scria: „dacă aceste termene au relativ puţină însemnătate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescătorul de vite căci, la apropierea verii, el îşi scoate vitele pe câmp să pască iarba fragedă, iar când se apropie iarna le aduce înapoi, în adăpostul şi căldura grajdurilor. În consecinţă, nu pare lipsit de temei că împărţirea celtică a anului în două semestre, la începutul lunii mai şi la începutul lunii noiembrie, să-şi fi avut originea în vremurile când celţii erau în primul rând un popor de păstori, a cărui hrană depindea de cirezile sale, şi, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul când vitele ieşeau din gospodării la începutul verii şi când se întorceau din nou în grajduri, o dată cu sosirea iernii. Chiar în Europa centrală, departe de regiunile ocupate acum de celţi, se pot regăsi clar urmele unei împărţiri similare a anului... Dintre cele două sărbători, Ziua Tuturor Sfinţilor era cea mai importantă încă din vechime deoarece celţii par a fi considerat că anul începe mai degrabă din această zi decât de la data sărbătorii beltane” (Creanga de aur – James George Frazer).
Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia; Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)
Între 13 noiembrie şi 6 decembrie, Ovidenia împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară formează un scenariu ritual de înnoire a timpului. Bătrânii spun că de Ovidenie se deschid cerurile şi animalele vorbesc. Se fac pomeni pentru morţi, iar celor care au murit fără lumânare, li se aprinde acum. Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se pot efectua observaţii şi previziuni meteorologice.
Crezându-se că în această noapte bântuie strigoii, gospodarii ung tocurile uşilor şi ferestrelor cu usturoi. Începând de acum şi până la Sângiorz, femeile nu mai spală rufe la râu. În această zi sărbătorim Intrarea în biserică a Fecioarei Maria.
Ajunul Sf. Andrei
În această noapte, fetele mai caută semne ale destinului încercând să vadă chipul ursitului privind într-o oglindă mărginită de două lumânări, ori visându-l pe acesta, după ce şi-au pus busuioc sub pernă.
Unele fete îşi pun 41 boabe de grâu sub pernă şi dacă visează că cineva le fură grâul, e semn că se vor mărita în acel an.
În alte locuri, fetele de măritat îşi vad ursitul dacă privesc într-o fântână cu ajutorul unei lumânări de la Paşti.
De asemenea, în această noapte se caută de noroc punându-se nouă ceşti cu apă într-o strachina nouă, care, apoi se aşează sub icoane. Dacă a doua zi, în strachină vor fi tot nouă căni cu apă, cine-a pus-o va avea noroc.
Tot în noaptea Sfântului Andrei se fac şi observaţii meteorologice: iarna va fi cu moină dacă luna va fi plină şi cerul senin, iar dacă cerul va fi întunecat, va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele.
Se spune despre animale că în această noapte vorbesc, dar omul nu e bine să le-asculte, căci e semn de moarte.
Sântandrei (Sf. Ap. Andrei cel Întâi chemat); Gadinetul şchiop (30 noiembrie)
Numit în tradiţia populară şi „Andrei Cap de Iarnă”, Sfântul Andrei este patronul spiritual al românilor, sub oblăduirea căruia, ţăranii noştri au pus o serie de obiceiuri care să asigure protecţia gospodăriilor. Faptul că, la popoarele tracice, Noaptea de Sântandrei şi ciclul de înnoire a timpului se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi fermentarea vinului, păstrează numeroase urme precreştine. Sf. Andrei îi apără pe oameni de lupi şi este socotit stăpânul acestora. Sărbătoarea se celebrează pentru oamenii care pleacă în lungi călătorii şi pentru ca lupii să nu se apropie de gospodării.
În această zi se îngroapă sare sub uşa grajdului, care apoi se dezgroapă la Sângiorz şi li se dă vitelor pentru a fi ferite, pe tot parcursul anului, de lupi şi de alte rele. Tot cu rol apotropaic, în această zi mai au loc o serie de gesturi: nu se scoate gunoiul afară după ce s-a măturat, nu se rânesc grajdurile, femeile nu se piaptănă, nu se dă de pomană şi nici cu împrumut. Tinerii în pragul căsătoriei pun grâu la încolţit, iar cei cărora le va creşte mai frumos, vor fi norocoşi.
În ziua de Sf. Andrei, copiii pun ramuri de măr, păr sau prun la înflorit, pe care, de Sf. Vasile, le folosesc drept sorcovă.
Conform unor ritualuri geto-dacice, Anul Nou se celebra la Sfântul Andrei.
Această noapte este numită „noaptea strigoilor” şi este considerată una dintre cele mai importante din calendarul popular. Despre strigoi se crede că „joacă la răscruci”, sau în preajma caselor părăsite, că iau coasele şi limbile de meliţă găsite pe-afară şi se bat cu ele la hotare, motiv pentru care gospodarii au grijă de cu seară să nu lase aceste unelte afară. În noaptea Sf. Andrei se spune că "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor", forţele malefice interferează cu cele benefice, văzutul cu nevăzutul, toate-acestea având o influenţă profundă asupra existenţei omului în matca ei firească. Ţăranul român foloseşte împotriva acestor forţe, ca principal element apotropaic, usturoiul. Pentru a opri pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale, se ung cu usturoi pisat, atât uşile şi ferestrele caselor, cât şi ale grajdurilor.
Cea mai importantă acţiune din această noapte este "păzitul usturoiului" (Bucovina), obicei prin care se presupune că usturoiul va fi înzestrat cu calităţi necesare alungării forţelor malefice. Pentru aceasta, fete şi flăcăi petrec la o casă ale cărei uşi şi ferestre au fost unse cu usturoi. Fiecare fată aduce trei căpăţâni de usturoi, le pune într-o covată şi, în timp ce tinerii petrec, o bătrână, la lumina unei lumânări, păzeşte cu străşnicie usturoiul. Dacă flăcăii reuşesc să fure din usturoiul unei fete, acesteia nu-i va merge bine. Dimineaţa, covata cu usturoi este scoasă în curte şi jucată de un flăcău. Usturoiul astfel păzit se amestecă primăvara cu cel pentru semănat cu scopul de a da rod bun şi se ia puţin când pleci la drum lung pentru a fi ferit de rele. În decursul anului, usturoiul este păstrat la icoană şi folosit ca remediu terapeutic împotriva diferitelor boli sau vrăji, iar prin purtarea la brâu de către fetele fecioare devine aducător de peţitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu